Cine sunt Eu?

Ne trezim de multe ori punandu-ne aceasta intrebare. Cine sunt eu? Imi amintesc ce senzatii stranii traiam in copilarie cand incepea sa-mi sune in cap cu zeci de ecouri aceasta intrebare.
Ma simteam absorbita de un vortex in vid, traiam sentimental caderii in gol si tot ce ma inconjura capata nuante stranii. Intram pentru cateva secunde (sau poate ore?) intr-o lume care nu avea nimic in comun cu lumea in care traiam. Poate treceam porti spatio-temporale, poate constientizam o alta latura a mea din multiplele existente paralele. Era o secunda descompusa pana dincolo de limitele ei, era Totul inclus in cea mai mica unitate de timp posibila. Era Facerea insasi, inceputul si sfasitul, intr-o continua repetitie pulsatila. Atunci nu stiam ce era, acum stiu ca e aceeasi experienta continua, ca noi suntem Totul si Totul e in noi. Facerea lumii insasi, intr-o continua experienta, cu fiecare respiratie, e in noi. Nu exista inceput si sfarsit, totul ESTE ACUM.
Si daca totul este acum, in noi, in timpul universal sau intr-o nanosecunda, ce ne face sa ne pierdem atat de mult de esenta? Ce ne departeaza de noi insine? Ce ne risipeste , ne fragmenteaza si ne face sa uitam cine suntem? Raspunsul va fi de cele mai multe ori Mintea. Haideti sa nu dam vina pe partile noastre componente esentiale … mintea e un instrument necesar, asa cum sunt toate cele cu care am venit in dotare. Ce ne-am face fara ea? Ramane insa nevoia de a ne autoexplora limitarea pentru a descoperi nelimitarea fiintei. Limitarea pe care ne-o da mintea noastra constienta, cea care functioneaza precum hardul unui computer, prin prisma informatiilor stocate. Cea care are tendinta de a ne bloca creativitatea prin faptul ca ne conduce pe drumuri cunoscute, batatorite, pe trasee pe care ne simtim in siguranta. Si astfel ne limitam incarcarea centrului vietii insasi. Ba mai mult, urmam aceleasi trasee de generatii, traim uneori printr-un sistem de credinte preluat din generatie in generatie care ne impiedica sa ne manifestam adevarul interior. Asa ca suntem, in multe situatii din viata noasta, manifestarea sistemului de credinte al parintilor si bunicilor nostri. Si incercam sa dam mai departe copiilor nostri tipare comportamentale limitative. Iar pe masura ce inaintam in viata ne cufundam in tipare si credinte care ne sustin o realitate limitata, generatoare de nemultumiri si frustrari. Ne departam din ce in ce mai mult de ceea ce suntem in esenta, rutina, tiparele, fricile, ranile sunt din ce in ce mai mult cele care ne conduc si creeaza realitatea. Da, “stim” ca suntem creatorii vietiilor noastre, stim din carti… daaaar… Deocamdata alegem sa credem ca celalalt este totusi vinovat pentru suferintele noastre. Sistemul, politica, economia, criza, stramosii, vecinii… facatorii si desfacatorii de “facaturi”, si ALEGEM din nou si din nou sa ne punem puterea in exterior. Alegerile pe care le facem in fiecare moment sunt instrumentul creatiei insasi. Caroline Myss spune ca “alegerile facute din frica sunt o violare a credintei”. Dar ne facem alegerile in continuare pe principiul mintii depozitare de frici. Alegem sa fim in siguranta, alegem sa controlam (chiar daca lectia, la modul general, este ca nu putem controla). Asteptam cu asteptarea de a primi darul mult dorit (si suntem dezamagiti ca primim altceva decat vrem), fara sa invatam sa asteptam cu curiozitatea copilului care nu stie ce va primi, dar se bucura, constient fiind ca este iubit si va primi ceea ce e cel mai bine pentru el, in fiecare moment. Credem ca stim de ce avem nevoie. Dar stim doar prin prisma fricii si a tiparelor, care nu au nici o legatura cu creativitatea. A fi creator inseamna a recunoaste si a lepada tiparele si fricile care te impiedica sa fii liber si sa faci alegeri urmand calea inimii. Ne suprimam in mod deosebit puterea personala prin lipsa de incredere in noi insine, in faptul ca suntem finite divine iubite de creatorul nostru. Asa cum este si cel de langa noi, un alt “eu”, si fara de care noi nu am fi ceea ce suntem. Suprimam o mare parte din noi si numim “emotii negative”!!??.... ceva ce face parte din noi, chiar daca nu sunt Noi, dar fara de care, din nou, ce am fi noi oare?
Cine sunt eu? Foarte greu sa-mi dau seama cine sunt dupa ce vieti de-a randul m-am confundat cu roluri pe care le-am jucat. Poate e timpul sa recunoastem rolurile, poate e bine sa le cautam si identificam in trecutele vieti si in ceea ce suntem azi. Sa vedem care sunt tiparele si fricile legate de aceste roluri si care sunt valorile pe care le purtam in noi. Si cautam mai departe … care sunt darurile, talentele, telurile si pasiunile noastre. Ce a venit timpul sa accept din ceea ce sunt, chiar daca pare o zona nu tocmai luminoasa (dupa niste legi si concept idealiste si … absurde, de multe ori)? Cine sunt eu? De unde vin? Cu ce bagaj karmic vin? Incotro ma indrept? Ce am de implinit in viata asta? Care sunt ajutoarele mele, care sunt indicatoarele care ma tin pe cale? Cum fac sa-mi concentrez puterea in mine insumi, sa o recuperez de pe unde am lasat-o in mod constient sau … inconstient? Cum fac sa-mi recunosc, sa-mi adun si sa-mi asum puterea personala? Cum fac sa nu-mi confund puterea spiritului cu conditiile exterioare, fizice, corporale… Cum fac sa nu mai consum inutil incercand sa suprim o parte din mine care se lupta sa fie, sa se manifeste sa contribuie la ceea ce sunt? Cum fac sa traiesc aceasta viata cu pasiune si in constiinta misiunii pe care o am de indeplinit? Cum fac sa traiesc singurul lucru pe care creatorul l-ar dori pentru mine? Cum ajung de la doing la being? Si cum fac sa inteleg ca fara cei din jurul meu, buni, rai, cum sunt… eu sunt un mare gol?
Din punctual meu de vedere, cel mai important mesaj pe care-l aduce filmul “Avatar” este “I see you”. A atins ceva in esenta mea. Sa incepem sa “ne vedem” intre noi cu adevarat, sa pretuim, sa respectam si sa veneram ceea ce fiecare are de oferit. Sa “vedem” adevarata identitate a fiecaruia. Sa ne vedem pe noi insine. Intr-o calatorie shamanica am primit un instrument uimitor de centrare, de revenire la esenta noastra atunci cand ne lasam coplesiti de incercari care ne departeaza de noi insine si ne pierd in tristete, frica, furie … si alte astfel de dragalasenii. Un instrument la indemana oricui: privitul in ochi, in ochii orcui, sau in ochii proprii, in oglinda… E minunat : I see YOU!

Vom folosi mijloace diverse si complexe de a pasi spre ceea ce suntem, mijloace care vor fi adaptate, evident, structurii grupului. Cei care parcurg inainte programul “7 nivele de vindecare” sunt avantajati prin faptul ca au déjà o introducere privind puterea diferitelor nivele si vor putea aprofunda, dezvolta si lega informatiile de la acest program (7 nivele) in “Cine sunt eu?”. Cu alte cuvinte, o perspective mult mai ampla asupra subiectului.

Mi-am propus sa lansez acest program in 14 mai, moment de luna noua in taur. Energia soarelui si a lunii, la un loc, in domiciliul lui venus aduc un suport foarte bun de a incepe sa manifestam constient esenta noastra in planul fizic, in lumea reala, in viata de zi cu zi. Cu luna noua in taur lucrurile incep sa devina concrete. Modalitatile optime de a fi noi insine vor fi sustinute si ajutate sa prospere in mod deosebit in cele 28 de zile ce stau sub influienta acestei luni noi.


Dana Erdei