duminică, 1 ianuarie 2012

Ganduri despre 2012 si aspectele astrologice si mayase cu care pasim in noul an


2012, anul marii transformari??
In aceasta dimineata a ultimei zile a anului 2011 ingerasii mei m-au trezit cu noaptea-n cap. Nu m-am prins de la inceput ca au o treaba cu mine, asa ca am inceput cu ceaiul si cafeaua de dimineata, gandindu-ma la acest an care se incheie.
 
Pentru mine a fost anul furtunii care m-a luat pe sus (la propriu) si m-a adus in Bucuresti, sa traiesc si sa muncesc aici. Asta e o poveste pe care poate am sa o scriu candva, pentru ca este o insiruire uluitoare de sincronicitati. Cum face universul jocurile in asa fel incat, calcand in gol (aparent), sa ai o dala perfecta sub picioarul care ar trebui sa atinga golul. Si dupa ce m-a plimbat pe dale magice, m-am trezit intr-un malaxor care se invartea cu viteza din ce in ce mai mare. M-am prin destul de repede ca incremeneste la comanda stooooop! Si cand am vazut ca sta asa incremenit cu mine pe loc, am schimbat comanda... am inceput sa gasesc butoanele magice. Si a pornit iar. Nu sunt omul care sa functioneze la viteza constanta , adaptata perfect pe termen lung. Si, de fiecare data ma trezesc ca apas pe acceleratie, atunci cand gasesc conditii, chiar si la volan. Am nevoie sa simt forta fluxului vietii, imi place si ma forteaza sa scot ce pot mai bine, in timp scurt, fara sa stau sa ma gandesc prea mult. Este palpitand si riscant, in acelasi timp. Si stiu ca vine un timp in care trebuie sa spun din nou stooooop. Si o luam de la capat: evaluare, analiza, framantari... si la actiune, din nou.
 
Acum sunt in pauza dintre suturi si mi-am propus sa privesc putin spre cum arata cerul la cumpana dintre ani si ce spune calendarul mayas Tzolkin, despre acest moment. Si nu mica mi-a fost mirarea. Spectaculos, ca pentru un an despre care se vorbeste de multa vreme, fiind privit ca anul marilor transformari. Si eu ziceam ca pentru mine 2011 a fost anul marilor transformari. Si pentru multi altii din jurul meu. Ei bine...  adevarul il vom sti peste un an. Deocamdata facem presupuneri.
 
Sa vedem ce ne spune Tzolkinul, calendarul de 260 de zile, care urmareste cele 13 intentii si cele 20 de aspecte ale creatiei. Incheiem anul cu o zi de Samanta pe ton 12. Insasi intelegerea magiei germinarii. In acest context va spuneam povestea precedenta. Daca alegi sa faci azi o retrospectiva, pentru anul care a trecut, vei intelege multe, vei intelege felul in care ai pus samanta intr-un sol fertil si i-ai urmarit cresterea, sau .... ai asteptat cu samanta in buzunar... sau ai risipit-o intr-un teren sterp... E un timp al reevaluarii felului in care ti-ai folosit potentialul, talentele, conditiile de mediu si oportunitatile. Si poate e un timp pentru a stabili, cu mai multa intelepciune, cum si unde vrei sa sadesti semintele pe care le ai acum in dotare. Tot timpul avem... Evalueaza ce ti-ai propus la inceputul anului - si cat ai reusit sa implinesti. Si, in aceasta zi a fertlitatii, pune pe hartie ce vrei sa faci cu semintele tale, scopurile clare pe care vrei sa le atingi in acest an. Verifica daca ai vreun impediment si cum poti sa faci sa-l elimini si, in acelasi timp, care sunt pasii concreti pe care trebuie sa-i faci, ca sa mergi hotarat spre tinta.
 
Si, privind mai departe spre simbolul cu care pasim in noul an ... incepe distractia! In 1 ianuarie 2012, avem DOAR Sarpe de ton 13! Sarpele este un puternic simbol al transformarii constiente. Intelepciune, forta, instinct, fluiditate, legatura puternica cu pamantul, magie si ... kundalini. Dragut, nu-i asa??!! Si cand te gandesti ca, de o vreme, multi dintre noi tot lasam randuri de piei invechite ... anul asta vom naparli spectaculos, precum sarpele care-si leapada pielea. Avem sanse uriase de schimbare, de innoire, de crestere a capacitatilor noastre, de ridicare a fortei kundalini, pentru a pasi in vremurile noi. Poate fi un efort, cu siguranta - dar un efort cu sanse, daca-ti folosesti la maxim potentialul si urmaresti semnele care te duc pe drumul pe care trebuie sa fii, spre cea mai buna varianta a cine esti tu cu adevarat.
 
Si daca pe 1 ianuarie avem simbolul trezirii si transformarii constiente, pe 2 ianuarie, nici mai mult nici mai putin decat ... Cimi de ton 1, adica incepe trecena mortii si renasterii, a transformarii, urmand, in mod natural, ciclurile vietii, mortii si renasterii. Incep 13 zile guvernate de acest simbol, in care ne vom lovi de provocari tocmai pentru a lasa in urma, tot ceea ce nu ne mai foloseste.
 
Privind harta astrala a clipei dintre ani, constat ca spune acelasi lucru, dar cu alti termeni. Soarele este in conjunctie cu Pluto (moartea si renasterea), amplificandu-i forta. Luna este in conjunctie cu Uranus, care aduce schimbare imprevizibila, surprize, rasturnari de situatii (amintiti-va de martie 2011, cand a intrat Uranus in berbec si a declansat evenimentul din Japonia). Luna si Uranus in berbec dau impulsul acela puternic de inceput, dar exista un careu intre conjunctia Luna, Uranus si conjunctia Soare, Pluto. Careul este un aspect tensionat, care aduce o provocare majora. Conjunctia Soare, Pluto o avem in casa a patra, casa radacinilor, a casei a familiei si a mostenirilor de familie, dar si casa emotiilor. Aici vom fi presati sa ardem tot cea nu ne mai ajuta, nu ne mai este necesar. Relatiile exterioare, parteneriale vor fi cele care vor aduce scanteia, impulsul necesar, perspectiva noua sau noul inceput. Oglinzile din jurul nostru ne vor ajuta in acest sens. Si, daca mai era nevoie de vreun argument, avem marele benefic, Jupiter, brat la brat cu magica Lilith, in casa transformarii, casa vietii, a mortii si a sexualitatii (sarpele din caledaul mayas, kundalini). Avem Saturn in opozitie cu Jupiter care impune disciplina si discernamant in a folosi aceasta forta uriasa pe care o au Jupiter si Lilith, impreuna. Si vor putea sa o foloseasca cu adevarat, doar cei care sunt pregatiti. Foarte frumos planeaza in fruntea hartii astrologice, pe ceea ce se numeste Mijlocul Cerului, un element indragit din astrologie: Pas Fortuna, sau Punctul Norocului, aflat in rac la 8 grade. Deci?? Tintiti spre cer, spre directia spre care vreti sa mergeti, unde va asteapta norocul. Si nu uitati sa ardeti ce aveti de ars pe Fundul Cerului, punctul opus, sa transformati mostenirile pe care le carati, in asa fel incat sa serveasca nevoilor viitorului vostru. Nu uitati sa onorati memoria stramosilor, datorita carora suntem acum, aici. Sa pastram doar adevaratele valori mostenite si sa le ducem cu noi in viitor. Sa ne extindem perceptia despre ce inseamna familia noastra acum, conectandu-ne la marea familie umana si la fratii nostri din planurile subtile, la cei care ne vegheaza in fiecare secunda a vietii noastre, la ajutoarele minunate pe care le avem langa noi si care asteapta cu nerabdare sa le acordam putina atentie, sa invatam sa le auzim vocea si sa le recunoastem semnele. Sa le raspundem la iubire, cu iubire si recunostinta.

Va doresc un an nou de poveste, cu multa putere si motivatie, cu vise implinite si credinta in forta vietii care ne curge prin vene! Sa fiti fericiti alaturi de toti cei pe care-i aveti in jur!
 
La Multi Ani!
Cu drag,
Dana Erdei
31 decembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu